Cum putem pune bazele inteligenței emoționale
Cunoaşterea este putere. Când copiii înțeleg ce se întâmplă în creierul lor, acest lucru poate deveni primul pas spre o schimbare. Cunoașterea poate fi la fel de puternică și pentru părinți. Știind cum funcționează creierul înseamnă că putem înțelege și cum să răspundem atunci când copiii noștri au nevoie de ajutor.

Uneori creierul nostru poate deveni copleșit de sentimente de teamă, tristețe sau furie, iar atunci când se întâmplă acest lucru, este confuz – în special pentru copii. Așadar, oferirea copiilor modalități de a înțelege ceea ce se întâmplă în creierul lor este importantă. De asemenea, este util pentru copii să aibă un vocabular pentru experiențele lor emoționale pe care şi alții le pot înțelege. Gândiți-vă ca la o limbă străină; dacă ceilalți oameni din familia ta vorbesc și acea limbă, atunci este mai ușor să comunici cu ei.

Așadar, cum începeți aceste conversații cu copiii dvs., să-l faceți suficient de jucăuș pentru a-i menține angajaţi în discuţie dar și într-un fel suficient de simplu pentru ca ei să înțeleagă?

Iată cum îi învăț pe copii (și pe părinți) să îşi înțeleagă creierul.

Casa creierului are  etaj și parter
Le cer copiilor să işi imagineze creierul ca pe o casă, cu un etaj și un parter. Această idee provine din cartea „The Whole Brain Child” a doctorului Dan Siegel și Tina Payne Bryson și este un mod foarte simplu de a îi ajuta pe copii să se gândească la ce se întâmplă în interiorul capului lor. Am făcut la această analogie un pas mai departe şi le-am vorbit despre cine locuiește în această casă. Le spun povești despre personajele care trăiesc la etaj și despre cele care locuiesc la parter. În realitate acestea sunt funcțiile neocortexului (creierul nostru gânditor – la etaj) și sistemul limbic (creierul nostru emoţional – la parter).

Cine locuiește la etaj și cine locuiește la etaj.
De obicei, personajele de la etaj sunt gânditori, responsabili cu rezolvarea de probleme, cei ce se ocupa de planificare, de reglarea emoțiilor, de creativitete, cei flexibili și empatici. Le dău nume precum Calmul Ionel, Petrica Descurcăreţul, Gigi Creativul și Marcel Flexibilul.

Locuitorii de la parter sunt cei simțitorii. Sunt foarte concentrați pe păstrarea în siguranță a casei și se preocupa de asigurarea nevoilor noastre. Instinctul nostru de supraviețuire își are originea aici. Aceste personaje descopera pericolul, sună alarma și se asigură că suntem gata să luptăm, să fugim sau să ne ascundem atunci când ne confruntăm cu o amenințare. La parter avem personaje precum Silvian Alarmistul, Speriosul Vasile și Mare Şef Gicu

Nu contează cu adevărat cum îi numim, atâta timp cât copiii înţeleg despre cine (și despre ce) vorbim.

Tragem capacul când cei de „la parter” preiau controlul.
Creierul nostru funcționează cel mai bine atunci când cei de la etaj și cei de la parter lucrează împreună. Imaginează-ți că scările care conectează etajul cu parterul sunt foarte ocupate cu personaje care poartă mesaje în sus și în jos, de la unii la ceilalţi. Astfel putem sa luăm decizii bune, să ne facem prieteni,să venim cu idei de jocuri, să ne calmăm sau sa ne retragem din situaţii neplăcute.

Uneori, în creierul de jos, Silvian Alarmistul observă un anumit pericol, Speriosul Vasile intră în panică și înainte să ne dezmeticim unde suntem, Mare Şef Gicu a sunat alarma spunând corpului tău să fie pregătit pentru pericol. Mare Şef Gicu striga tuturor creierul de la parter preia comanda acum şi trage capacul de la scară. Gaşca de la etaj va putea funcționa din nou abia când pericolul trece. Creierul de la parter „trage capacul” si se separă de creierul de la etaj. Acest lucru înseamnă că scările care permit, în mod normal, etajului de sus și celui de jos să lucreze împreună nu mai sunt conectate.

Uneori, trasul capacului este cel mai sigur lucru.

Când toată lumea din casa creierului face zgomot, este greu pentru oricine să fie auzit. Mare Şef Gicu impune liniște creierului de la etaj, astfel încât gaşca de la etaj să poată pregăti corpul pentru situaţia de pericol. Mare Şef Gicu pot semnala şi altor părți ale corpului nostru că trebuie să fie activate (sau dezactivate). El ne poate face inima să bată mai repede, așa că suntem gata să alergăm foarte repede sau pregateşte mușchii noștri gata să lupte. De asemenea, poate spune altpr părți din corpul nostru să rămână foarte nemișcate, astfel încât să ne putem ascunde de pericol. Mare Şef Gicu face asta pentru a ne păstra în siguranță.

Încercați să cereți copilului dvs. să își imagineze în ce situaţii aceste reacţii îl pun în siguranţă. Puteţi încerca să folosiţi exemple care nu s-ar întâmpla de fapt (din nou, astfel încât copiii să își poată imagina aceste idei într-un mod jucăuș, fără a fi prea speriați de ele). De exemplu, ce ar face
creierul tău de la etaj dacă ai întâlni un dinozaur în locul de joacă?

Toată lumea își trage capacul.

Gândiți-vă la câteva exemple pe care să le împărtășiți cu copilul dvs. despre cum ne putem trage capacul. Alegeţi exemple care nu sunt prea stresante, deoarece dacă îți faci copilul să se simtă prea anxioș, pot să-și traga capacul chiar în acel moment!

Iată un exemplu pe care l-aţi putea folosi: Aminteşte-ţi când mama nu a găsit cheile mașinii și ai întârziat la școală. Mai ţii minte cum a continuat să caute cheile în același loc de mai multe ori? Asta pentru că creierul de la partel a preluat controlul , a tras capacul și creierul de la etaj, responsabil cu gândirea limpede nu mai funcționa corect.

Când creierul de la parter se înșală.

S-ar putea să apară momente în care ne aruncăm să tragem iute capacul, dar de fapt avem nevoie de gașca de la etaj, precum Calmul Ionel si Petrica Descurcăreţul pentru a ne ajuta.

Cu toții ne tragem capacul, dar de multe ori copiii o fac de mai multe ori decât adulții. În creierul copiilor, Mare Şef Gicu se poate emoționa puțin mai mult decât normal și poate apăsa butonul de panică pentru a declanșa fie moleşeaşă fie furie asupra lucrurilor foarte mici și asta pentru că partea de sus a creierului copilului tău este încă în construcţie pâna in jurul vârstei de 20 de ani… Uneori, când vreau să subliniez acest punct, pun copiilor această întrebare:

I-ai văzut vreodată pe tatăl sau pe mama ta târându-se pe podea în supermarket urlând că vor bomboane de ciocolată sau nustiu ce jucârie?

Copii adesea chicotesc, iar chicoteala este bună, deoarece înseamnă că avem în faţă un copil încă jucăuş şi angajat în procesul de învaţare.

Le spun că şi părinților le place ciocolata la fel de mult dar că adulții i-au antrenat pe Calmul Ionel şi Petrica Descurcăreţul pâna cînd au putut să rezolve problemele. Calmul Ionel şi Petrica Descurcăreţul trebuie să lucreze cu Mare Şef Gicu și pot (uneori) să-l convingă sa se oprească să sune alarma de pericol atunci când nu trebuie. Este nevoie de practică și le reamintesc copiilor şi de faptul că etajul din creierul lor încă se construiește şi învață din experiență.

De la un limbaj comun la reglarea emoțională

Odată ce ai toate personajele din casa creierului, ai un limbaj comun pe care îl poți folosi pentru a- ți ajuta copilul să învețe cum să-și regleze (să-și gestioneze) emoțiile. De exemplu, „se pare că Mare Şef Gicu s-ar putea să se pregătească să sune alarma, cum ar fi să vezi dacă Calmul Ionel poate trimite un mesaj spunând„ inspira adânc, respiră ”.

Limbajul casei creierului permite, de asemenea, copiilor să vorbească mai liber despre propriile lor greșeli, este lipsit de judecată, jucăuș și se poate vorbi despre el ca fiind separat ( sau, îl limbaj de specialitate „externalizat”) de ei. Imaginează-ți cât de greu ar putea fi să spui „Am lovit-o pe colega mea astăzi la școală” față de „Mare Şef Gicu s-a repezit si a tras cu adevărat capacul astăzi”. Când spun asta părinților, unii se îngrijorează că le ofer copiilor o „ ieșire” – „nu pot doar să-l acuze pe Mare Şef Gicu pentru comportamentul lor greșit?”.
În cele din urmă, este vorba de fapt că le permite copiilor să învețe modalități funcționale de a gestiona sentimentele importante, iar un mod bun de a o face este din conversațiile despre lucrurile care au mers prost. Dacă copiii se simt capabili să vorbească despre greșelile lor , atunci ni se oferă ocazia de a ne alătura creierului de la etaj iar problemele să le rezolvăm împreună. Nu înseamnă că scapă de consecințe sau de răspunderea . Înseamnă că vom creea oportunitatea de a pune întrebări de genul „crezi că ai putea face ceva pentru a-l ajuta pe Mare Şef Gicu să păstreze capacul deschis?”.

Cunoașterea casei creierului îi ajută și pe părinți să se gândească cum să răspundă atunci când copilul lor este inundat de teamă, furie sau tristețe. I-ați spus vreodată copilului să se
„calmeze” atunci când și-a tras capacul? Eu da. Și totuși ceea ce știm despre casa creierului este ca partea responsabila cu calmul trăiește la etaj pe când Mare Şef Gicu de la parter e cel ce trage capacul si il anihileaza pe Calmul Ionel iar caesta nu mai poate face prea mult până când capacul este din nou deschis. Este posibil ca copilul tău să fi trecut dincolo de punctul în care se pot ajuta să se calmeze. Uneori, părinții (profesorii sau îngrijitorii) trebuie să îi ajute pe copii să-și recupereze controlul asupra capacul și putem face acest lucru cu empatie, răbdare și adesea, respirând adânc.

Încotro să o apuc de aici?

Nu vă așteptați să produceşi schimbari la toate personajele din casa creierului şi să le învăţaţi să performeze alfel într-o singurăi zi; procesul necesită timp, la fel și învățarea despre funcţionarea creierului. Începeți conversația și reluaţi-o. S- ar putea să doriți să găsiți şi alte modalități creative de a explora casa creierului cu copilul dvs. Iată câteva idei pentru a începe:

1. desenaţi impreuna casa creierului și toate personajele
2. desenați o imagine despre cum arată casa atunci când la cei de la parter trag capacul
3. decupează și lipește personajele de la parter și de la etaj
4. scrieţi povești despre aventurile personajelor din casa creierului

5. folosiți casa unei păpuși (sau dacă nu aveți o casă de păpuși, luaţi două cutii de pantofi, una deasupra celeilalte, funcționează la fel de bine) și completați-o cu personajele de la parter și de la etaj.

Distraţi-vă și copiii nici nu își vor da seama că îi învațăţi bazele inteligenței emoționale.
aticol preluat dupa Dr Hazel Harrison

Categorii: Fără categorie

Lasă un răspuns