Mă gândesc adesea la capcana subtilă în care ajung oamenii atunci când se pierd în imaginea unui sine virtual, un sine pe care îl construiesc pentru a corespunde așteptărilor externe și idealurilor impuse de societate. În această eră digitală, suntem hrăniți constant cu imagini gata făcute și scenarii ideale pe rețelele de socializare. Viața celor din jur pare perfectă, iar dorința de a atinge aceleași standarde ne face să ne pierdem în comparații nesfârșite. Ceea ce nu vedem este că acest sine virtual nu este real; este o proiecție, o mască pe care o purtăm pentru a fi acceptați, validați. Și mai grav, acest sine virtual ne înstrăinează de cine suntem cu adevărat.
Lacan vorbește despre o secvență esențială pentru dezvoltarea noastră psihologică: simbol, imagine real. Pentru a crește, avem nevoie să simbolizăm un scop, să-l imaginăm și apoi să luptăm pentru a-l face real. Este un proces în trei pași care ne permite să înțelegem cine suntem, ce dorim și cum să ajungem acolo. Însă în lumea de astăzi, acest proces este adesea anesteziat. În loc să simbolizăm și să ne imaginăm scopuri proprii, ni se furnizează imagini care sunt deja „realizate”. Rețelele sociale ne furnizează de-a gata imagini, în care totul pare să fie perfect. În loc să simbolizăm, să creăm și să ne imaginem viitorul, suntem bombardați cu imagini care ne spun cum „ar trebui” să arătăm, cum „ar trebui” să trăim.
Aici apare un pericol: funcția simbolică, cea care ne permite să dăm sens vieții și să ne construim o identitate reală, este subminată. Ni se oferă imagini prefabricate care ne spun ce trebuie să dorim, ce trebuie să simțim, cum trebuie să arătăm. Ceea ce este cu adevărat periculos în acest context este că ceea ce trăim la nivel emoțional este frică. FOMO (fear of missing out – frica de a rata ceva), alimentează iluzia unui sine idealizat, impus de imagini exterioare și contribuie la distanțarea de sinele real. În loc să simbolizăm scopuri proprii și să le aducem la realitate prin munca și angajament, ne simțim obligați să urmăm fluxul generalizat al „imaginii perfecte” cu care suntem zilnic bombardati. „Trebuie” să fim la fel de reușiți, de fericiți, de populari ca cei pe care îi vedem online. Și pe măsură ce trăim constant în comparație cu acest ideal, devenim tot mai anxioși din cauza nereușitei dar și mai departe de cine suntem cu adevărat. Ne pierdem astfel capacitatea de a ne imagina o viață proprie, de a ne simboliza dorințele și scopurile. Aceste imagini din lumea digitală nu sunt ale noastre, dar ajung să ne definească.
Consecințele acestui fenomen sunt adânci. Când nu mai avem posibilitatea de a simboliza, de a crea propriile noastre imagini și scopuri, rămânem la nivelul unei realități false. Imaginile pe care le vedem pe rețelele de socializare devin un fel de „hiperrealitate” în care totul este idealizat. Suntem bombardați cu vacanțe perfecte, corpuri impecabile, vieți pline de succes – dar toate acestea nu sunt decât un „altfel” de realitate. Una care nu reflectă complexitatea și imperfecțiunile propriei noastre vieți, pe care, daca ne-am da voie sa le traim, am avea sansa de a evolua ca ființă ( și ca specie). Trăim în iluzia că fericirea poate fi obținută din exterior, din imagini sau validări externe, uitând că adevărata împlinire vine din interior, dintr-o înțelegere profundă a ceea ce suntem și ce dorim cu adevărat.
Aceste imagini, deși atrăgătoare, nu ne ajută să creștem. Nu ne permit să confruntăm dificultățile care fac parte din procesul de dezvoltare personală. Sinele virtual ne face să ne dorim o viață ușoară, fără provocări, fără frici sau greșeli. Dar aceasta nu este realitatea. Adevărata viață presupune să înfruntăm fricile, să ne luptăm cu dificultăți, să învățăm din greșeli și să evoluăm. Când nu mai simbolizăm, nu mai imaginăm și nu mai acționăm în realitate, pierdem acele părți din noi care ne permit să devenim mai buni (față de noi înșine), mai autentici.
Efectele pe termen lung ale acestui proces sunt grave. Ne pierdem în comparațiile constante, în așteptările impuse de societate, în dorința de a trăi viața „perfectă” a altora. Ne concentrăm tot mai mult pe imagine, pe ceea ce vedem în fața ochilor, și tot mai puțin pe ceea ce simțim și trăim în interior. Aceasta ne face să devenim străini de propriile noastre dorințe și valori. Nu mai știm ce ne face cu adevărat fericiți, ce ne motivează sau ce ne împlinește. Totul devine o cursă pentru validare externă, o cursă în care nu ajungem niciodată să ne întâlnim cu sinele nostru real.
Când trăim într-o lume în care totul pare să fie deja „perfect” și realizat, ne pierdem procesul de simbolizare, esențial pentru creșterea noastră. Pierdem capacitatea de a ne imagina propriul drum, propriile dorințe și de a le aduce la viață.
0 comentarii