Termenul de transfer a fost prima dată utilizat de Freud pentru a descrie ce s-a petrecut când o pacienta de-a sa s-a declarat îndragostită de el. Acesta a relizat că pacienţii cu care lucra repetau în relaţia cu el impulsuri şi sentimentele avute anterior, mai cu seamă în relaţiile cu părinţii lor.
Mai târziu, Jung credea că atât clientul cât şi terapeutul se află într-o relatie cu dublu sens, ambele părţi fiind implicate în aceeaşi măsura în proces. Dezvoltarea terapeutului ca persoană contează la fel de mult, dacă nu chiar mai mult, nefiind suficientă doar dezvoltarea cunoştinţelor din domeniu psihologiei. Deasemenea Jung sustinea că în transfer, terapeutul se poziţionează în fata clientului său din ambele poziţii, cea de persoană şi cea de terapeut.
Din perspectiva lucrului cu nisip, Margaret Lowenfeld are o altă pozitie . Ea dorea ca transferul clientului să se facă spre lădiţa cu nisip şi spre materialele adiacente. Vedea rolul terapeutului ca fiind acela de a facilita înţelegerea proprie a clientului asupra travaliului personal din lădiţa. Considera că un eventual transfer asupra terapeutului ar interfera cu întelegerea clientului asupra a ceea ce a lucrat.
Dora Kalff nu s-a referit la trasfer în sensul clasic de transferare a vechilor sentimente către terapeut, şi nici nu a adoptat pozitia lui Jung sau a lui Lowenfeld. Pentru Kalf ” transferul este a pune la dispoziţia clientului spaţiul liber şi protejat pentru ca acesta să ajungă la potentialul sau ”. Ea găsea de cuviinţa că atâta vreme cât terapeutul poate să-i puna la îndemana clientului acest spatiu liber si protejat, acesta va facilita un transfer pozitiv către terapeut, care ar spori în schimb constelarea SINELUI. Mai apoi, Kalf a observat că transferul clientului către terapeut includea relaţia dintre cei doi şi că aceasta relaţie adesea era exprimată simbolic în spaţiul din lădiţă. Ba mai mult, ea a început să observe că prin miniaturile alese, clientul poate descrie sentimentul pe care îl are faţă de terapeut.
Mult mai recent Bradway şi McCoard(1997) , doi analisti americani, au introdus termenul de co-transfer pentru a descrie relaţia terapeutică dintre client şi terapeut. Relatia de co-transfer este evocată de experienţa lucrului ăn nisip pe măsură ce imaginea din tăviţă se conturează, şi are loc aproape simultan. Asftel , imaginea creată de către client produce asupra celor doi o puternică formă de relaţionare ceea ce conduce la un dublu transfer : al amândorura către imagine dar şi a unuia faţă de celălalt.
Contra-transferul la început a fost văzut ca o piedică în procesul terapeutic. În prezent însa se consideră a fi de ajutor redefinirea contratransferul ca fiind toate răspunsurile pe care terapeutul le înapoiaza clientului, inclusiv emotiile, fanteziile, interactiunile, preluate şi prelucrate, înainte de a îi fi restituite. Parte din aceste reacţii sunt conştiente, parte sunt inconştiente.
Aşadar recunoastrem manifestarea transferului şi a contratransferului în Sandplay atunci când:
*imaginea creată în nisip face referire la terapeut ,
*clientul desemnează unui obiect particular imaginea terapeutului,
*clientul foloseste nisipul cu multa uşurinţă sau dimpotrivă, când opune rezistenta în a îl folosi,
*plaseaza figuri semnificative pe direcţia pe care se afla terapeutul ,
*doua figuri identice sunt plasate faţă în faţă putând astfel simboliza transferul emoţional dintre ele
*miniaturile sunt tratate într-o modalitate unica: distruse, furate, sau dimpotriva foarte valorizate,
* figurinele sunt ascunse de privirea terapeutului,
*colecţia de miniaturi a terapeutului este comparată cu alte colecţii
Problemele de transfer și de contratransfer sunt, în general, concepute ca indici pentru dezvoltarea unei mai bune înțelegeri a clientului și o conștientizare mai profundă a rolului de către terapeut. Cu toate acestea, atunci când nu sunt abordate în mod corespunzător, problemele de transfer , de contratransfer şi de co-transferer pot genera probleme etice legate de competența practică.
0 comentarii